Eroii nu mor niciodata

În decembrie 1989, când timişorenii s-au decis să pună capăt deceniilor de umilinţă şi minciună, Catedrala a fost un loc de îmbărbătare şi speranţă, dar şi un altar de jertfă. Nu întâmplător, în prima zi de confruntare deschisă cu forţele represive, grupuri de timişoreni, după primul atac al sediului Comitetului Judeţean P.C.R., s-au regrupat în Piaţa Maria şi de acolo au pornit, peste pod, la Catedrală, după orele 23, la îndemnul lui Sorin Oprea, mecanic la Electrometal Timişoara.[1] Atunci demonstranţii credeau cu justificată naivitate că în faţa Catedralei nu li se putea întâmpla nimic rău, locul având o semnificaţie aparte. Celor peste 1000 de demonstranţi, Sorin Oprea le-a cerut să revină mereu, în fiecare zi, inclusiv a doua zi, la orele 10, în faţa Catedralei, pentru că doar uniţi vor putea să facă faţă aparatului represiv mobilizat de conducerea centrală şi locală a partidului.

Realizând că numărul celor adunaţi era prea mic, demonstranţii au hotărât să pornească spre Complexul Studenţesc pentru a solicita participarea studenţilor. Între timp, o altă coloană venea de pe calea Buziaşului şi Girocului spre căminele studenţeşti. După ce s-au unit cele două coloane, Soprin Oprea urcat pe un bloc transformator le cerea demonstranţilor să meargă la Catedrală pentru a solicita sprijinul mitropolitului în vederea unui dialog cu autorităţile[2]. În drum spre Catedrală, toate panourile cu lozincile ceauşiste erau spulberate, iar din loc în loc manifestanţii turnau pe trotuare şi pe şosea păcură şi dădeau foc.       Read more »

”Tot in seara de 17 decembrie, sotii Lungu, impreuna cu fetita lor, Cristina, de numai doi ani, se intorceau spre casa dintr-o vizita.

La coltul strazii Negoiu s-au intalnit cu niste prieteni, oprindu-se sa comenteze evenimentele din oras. Dinspre Calea Girocului se auzeau focuri de arma si huruituri de tancuri. Dupa doar cateva secunde, fetita lor a cazut la pamant. N-au stiut ce se intampla, au zis ca pesemne i-o fi fost rau. Au luat-o in brate si atunci au vazut ca din coltul gurii ii curgea sange. Fusese impuscata in inima.

Fetita de numai doi ani a murit in drum spre spital.

In aceeasi seara, Gabriela Monica Tako, de zece ani, mergea spre casa in masina condusa de tatal ei. In zona Calea Republicii s-a tras asupra masinii, Gabriela fiind impuscata in coapsa dreapta.  Doua zile mai tarziu, fetita a murit in Spitalul de copii.”

Articolul complet: Formula-AS

Petre Astafei, fratele atletei Alina Astafei, era rugbyst şi juca aripă la Rapid. Era proaspăt însurat şi nu împlinise 23 de ani cînd a fost omorît la Revoluţia din ‘89

La 20 de ani de la tragedie, Caterina Astafei (67 de ani) îşi plînge încă fiul. Petre era rugbyst la Rapid. Juca aripă.

Nu făcuse 23 de ani cînd a fost împuşcat. “Era vineri, 22 decembrie. Înainte cu o zi, îl implorasem pe Petre să nu meargă în Piaţa Revoluţiei.

Dar nu m-a ascultat!”, îşi aminteşte cu tristeţe mama rugbystului. Read more »

“Golani” din Timişoara, împreună cu alţii din mai multe oraşe din ţară au participat la marşul comemorativ ce a avut loc pe 17 decembrie în oraşul din care a început Revoluţia română.
Mulţumim suporterilor timişoreni ce au venit în număr mare la acest marş, membilor Asociaţiei Memorialul Revoluţiei precum şi tuturor timişorenilor ce au participat şi au arătat că LOR LE PASĂ.

2 clipuri de la marş pot fi văzute aici şi aici
În continuare poze:
Read more »