1104 morţi şi 3321 răniţi. Speranţa se lupta cu disperarea. Destinul a făcut ca printre eroii Revoluţiei din ‘89 să se numere şi zeci de sportivi. La fel ca toţi ceilalţi dispăruţi, au ceva în comun.

După 20 de ani întrebări fără răspuns, asasinii lor n-au fost niciodată prinşi sau măcar identificaţi. Gazeta vă prezintă astăzi cazul lui Florin Butiri, fost rugbyst la Rapid.

Avea 20 de ani şi plecase de acasă cu ideea fixă că prin prezenţa sa acolo se va schimba ceva. A ieşit în stradă să strige “Jos Ceauşescu” şi “Jos comunismul” pentru că aşa îi dicta conştiinţa. N-a murit accidental, ci a fost implicat trup şi suflet în sîngeroasele evenimente din decembrie. De 20 de ani, la fiecare sfîrşit de decembrie, rudele şi apropiaţii îl plîng acolo unde are la căpătîi o minge de rugby şi se întreabă cine le-a ucis copilul.

“Era un băiat ca bradul”
Florin Butiri juca flanker şi închidere. “La 1,96 m şi 100 de kilograme era un bărbat ca bradul. Pe stardă, fetele întorceau capul după el”, işi aminteşte sora sa, Ruxandra. Făcuse junioratul la Rapid Triumf şi după o scurtă perioadă la Hidrotehnica Focşani revenise la echipa de seniori a Rapidului, unde era coleg cu Bogdan Stan şi Petre Astafei, alţi doi martiri ai Revoluţiei. Pe 22 decembrie a fost în faţa CC-ului. S-a întors acasă noaptea, şi a doua zi, sîmbătă, 23 decembrie, a ieşit din nou în stradă.

Împuşcat cu gloanţe dum-dum
Potrivit mărturiilor unor prieteni care l-au însoţit în acea zi fatidică, Florin Butiri a ajuns pe strada Nuferilor unde şi-a găsit sfîrşitul. Povesteşte sora sa Ruxandra: “Pe la 3-4 după-amiază, în ziua de sîmbătă 23 a venit cineva acasă şi ne-a anunţat că Florin a fost împuşcat. Cu chiu, cu vai am aflat că e la Spitalul Militar. Acolo n-am putut să-l vedem, ni s-a spus că e împuşcat în picior şi că o să se facă bine. Era în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Duminică, pe 24, ni s-a zis că de fapt e împuşcat şi în abdomen şi că nu se ştie dacă o să mai traiască. Am rămas blocaţi…cum de prima dată nu ne-au spus că a fost împuşcat şi în abdomen?! Cert e că marţi dimineaţa, pe 26, era mort! Îi amputaseră piciorul stîng, însă organismul i-a cedat. La spital, părinţii mei s-au întîlnit cu generalul Victor Stănculescu, care le-a explicat că Florin ar fi fost împuşcat cu gloanţe explozive, aşa-numitele dum-dum”.

Încerca să stingă un incendiu
Familia a aflat ulterior ce la prietenii care l-au însoţit în ziua aceea cum s-a întîmplat. Florin a ajuns pe strada Nuferilor, lîngă direcţia RATB, unde ardea o casă. S-a dus să-i ajute pe proprietari, iar cei care erau cu el au povestit că din casa respectivă, o vilă, a început să se tragă. Au apărut 2 inşi îmbrăcaţi în salopete de muncitori care au început să tragă în cei care încercau să stingă incendiul. Florin a fost singurul atins de gloanţe. A căzut la pămînt şi spunea că-i e sete. A fost urcat într-o maşină şi dus la spital. Restul se ştie…

“Nu ne-au spus nimic”
Ruxandra continuă: “În anii următori, părintii mei au încercat mereu să afle cine l-a omorît pe Florin. <>, a fost răspunsul autorităţilor române, însă nimic pînă în ziua de azi. Anchetatorii ne spuneau că armata a fost de vină, însă n-am primit niciodată vreo informaţie concretă. Mama a murit acum 15 ani fără să ştie cine i-a ucis feciorul, iar tata de fiecare dată cînd vine decembrie nu mai ştie de capul lui”. La 20 de ani de la moartea lui Florin, familia Butiri nu ştie încă cine i-a răpit lumina ochilor!

“Florin era un băiat super. La fizicul lui, avea un viitor strălucit ca rugbyst. Nu era genul care sărea la bătaie, mai mult gura de el. Mare păcat că s-a stins aşa”
Silviu Toncea, fost căpitan Triumf în ‘89

Sursa: GSP

De 20 de ani, Elena Băncilă, mama lui Bogdan Şerban Stan, un alt rugbyst omorît la Revoluţia din 89, caută adevărul. De atunci, singură într-un apartament din Militari, de pe strada “Erou Bogdan Şerban Stan”, femeia îşi tot aşteaptă acasă băiatul, de Crăciun.

Pe baricada de la Inter
Pe 21 decembrie 1989, Bogdan a mers la mitingul organizat de Ceauşescu. Apoi, împreună cu alţi tineri a plecat în Piaţa Universităţii. Noaptea de 21 spre 22 decembrie şi-a petrecut-o pe celebra baricadă de la Inter, printre gloanţe.

Bogdan a fost în prima linie. El a adus atunci,  în mijlocul pieţii, camionul pe care s-a clădit rezistenţa baricadei. Spre dimineaţă, Bogdan a ajuns acasă. “Mami, e nenorocire pe străzi! Au tras în noi, un băiat a fost împuşcat în braţele mele!“.

“Sînt mîndră de copilul meu, este un erou, un băiat care la 21 de ani a crezut în libertate!”
Elena Băncilă, mama lui Bogdan

“Dacă mor, să ai grijă de sora mea!”
După numai cîteva ore de somn, pe 22 decembrie, Bogdan s-a îmbrăcat în negru, în semn de doliu pentru cei morţi lîngă el cîteva ore mai devreme, şi a plecat la serviciu.  Ultimul dialog dintre mamă şi fiu e sfîşietor: “Promite-mi că vii acasă, că nu te mai duci nicăieri!”. “Mami, în viaţa fiecărui om există un tren! Trebuie să ştii cînd să-l prinzi, pentru mine acest tren este acum! Acum ori niciodată! E şansa vieţii mele! Dacă o să mor, să ai grijă de sora mea!“, a spus băiatul. Apoi, a sărutat-o. A fost ultima oară.

A căzut la Televiziune
Bogdan a fost împuşcat de două ori în faţa Televiziunii Române. Mama sa era acasă cu fiica mai mică, Ramona. Îşi aminteşte: “Pe 23 decembrie am primit un telefon. Cineva de la Spitalul Colentina m-a anunţat că băiatul meu este rănit, dar în afara oricărui pericol!”.

A doua zi, vestea a venit ca o ghilotină: «Ne pare rău, doamnă, Bogdan a murit!»”. Şi-a revenit din şoc greu, după două luni. “Am început să fac cercetări pe cont propriu. Să-l găsesc pe asasinul fiului meu! N-am reuşit! Era prea bine ascuns”, povesteşte printre la lacrimi mama lui Bogdan.

“Trage, laşule!”
În cartea pe care a scris-o, “Trage, laşule!”, Elena Băncilă a descris cum a murit fiul său.  Bogdan a fost împuşcat de două ori chiar de către un individ care se alăturase grupului de manifestanţi încă din Piaţa Universităţii. Acesta a scos pistolul şi a tras din cîţiva metri. Primul glonte i-a perforat bazinul. S-a aplecat, iar al doilea proiectil, cel fatal, i-a fost tras în claviculă, a găurit un plămîn şi s-a oprit în în coloană. Era 4:30, în dimineaţa zilei de 23 decembrie.

Înainte de a fi împuşcat, Bogdan şi-a privit criminalul în ochi: “Trage, laşule!”, a apucat să strige, apoi a căzut.

Păstrează geaca ciuruită
Deşi au trecut 20 de ani de la moartea fiului, Elena Băncilă are şi azi lucrurile pe care Bogdan le purta cînd a fost împuşcat. Geaca verde, prin care au trecut cele două gloanţe şi pantalonii. Le ia în braţe, parcă strîngîndu-şi şi acum băiatul la piept. Puloverul plin de sînge este expus la Muzeul Militar într-un spaţiu dedicat special Revoluţiei.

“Tot am sperat să-mi spună cineva cine mi-a omorît băiatul! Au trecut însă 20 de ani şi nu s-a întîmplat nimic! Copilul meu e mort şi criminalul lui e liber!”
Elena Băncilă, mama lui Bogdan

Carte vîndută în 55.000 de exemplare
Elena Băncilă a trecut greu peste cele petrecute. Abia în februarie 1990, femeia a încercat să refacă traseul fiului ei, pas cu pas, în speranţa că îl va găsi pe vinovat. A cules mărturii, a vorbit cu doctori şi cu martori ai morţii fiului ei. A scris chiar şi o carte, de 95 de pagini, dedicată lui Bogdan. Singura carte, “Trage, laşule!”, pe care a publicat-o în 1990. Toate cele 55.000 de exemplare au fost vîndute.

“Eram datoare băiatului meu şi celorlalţi copii morţi la Revoluţie să aibă o viaţă de apoi demnă. Aşa am început lucrările la Cimitirul Eroilor!”
Elena Băncilă, mama lui Bogdan

Autor: Ionuţ Petrişor
Sursă: GSP

…ca oameni PREA multi au murit ?”

(Florian Pittis – Vanare de vant)

In seara de 17 decembrie, pe la ora 10, Lungu Anca (mama, nascuta in 11 februarie 1958 la Timisoara, inginera la TMUCB) se intorcea acasa cu sotul Doru si cu fetita Lungu Cristina (nascuta in 14 martie 1987 la Arad) in virsta de 2 ani, de la niste prieteni. La coltul strazilor Negoiu si Aries (capatul dinspre centru al Caii Girocului) s-au oprit sa discute cu doi tineri despre manifestatiile din oras. Dinspre Calea Girocului se auzeau impuscaturi si huruit de tancuri. Deodata, fetita care era intre cei doi parinti, a cazut. Au crezut ca i-a venit rau dar, cind au luat-o in brate, au vazut ca ii curge singe din coltul gurii. In noaptea respectiva fetita a murit.

Apro Mihai (nascut in 1 februarie 1958 la Ghiroda Veche – jud. Timis, lacatus la Intreprinderea de Autoturisme, 2 copii, ars la crematoriu) locuia in decembrie 1989 in zona Caii Girocului. In 17 decembrie, pe la ora 21, auzind zgomotul manifestatiilor, a iesit afara. Dupa o ora si jumatate sotia Apro Ioana s-a dus dupa el si i-a zis sa vina acasa. Mihai a raspuns ca el “sta sa lupte”. Sotia s-a intors singura si, de atunci, nu l-a mai vazut.

Motohon Silviu (nascut in ianuarie 1957 in comuna Traian (jud. Olt), ajutor de maistru la Intreprinderea Textila, 1 copil, ars la crematoriu) locuia pe strada Linistei. In seara de 17 decembrie, cind coloana de manifestanti a trecut pe acolo s-a alaturat acesteia. Pe strada Ialomita a fost impuscat mortal (vezi marturia lui Hofman Costel).

Luni, 18 decembrie 1989, Nemtoc Marius Vasile (nascut in 28 august 1970 la Timisoara, sculer-matriter la UMT, necasatorit, fara copii) a plecat in centru, dupa serviciu. A ajuns la Catedrala pe la 16,30. Acolo a fost impuscat (in inima). Glontul s-a oprit in hanorac. Prin mai-iunie 1990, mama (Nemtoc Domnica – ingrijitoare curatenie la Spitalul de copii) a dat glontul ziaristului Dan Mindrila. Pentru impuscarea lui Marius Nemtoc a fost judecat militianul Teghiu. Doamna Nemtoc a cerut sa fie adus glontul. Dan Mindrila fusese arestat intre timp. Pina la urma glontul a fost adus la proces, dar doamna Nemtoc a observat ca fusese polizat, ca sa se schimbe rezultatul expertizei balistice. Teghiu a fost achitat.

Girjoaba Dumitru Constantin (nascut in 26 martie 1965 la Timisoara, electrician la IRUC, 1 copil, ars la crematoriu) a plecat in 17 decembrie pe la ora 18,30 spre serviciu. A spus sotiei Girjoaba Valeria (nascuta in 30 decembrie 1969 la Ciacova – jud. Timis, statisticiana la Centrul Medical Timisoara) ca va trece pe la Catedrala sa asculte colinzile. Pe la 19,30, cind a trecut strada la semaforul de linga Capitol, a fost impuscat. Trupul sau n-a mai fost gasit.

Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.

Radu Constantin (nascut in 16 mai 1956 la Bals – jud. Olt, lacatus mecanic la S.U.T., necasatorit, ars la crematoriu) a plecat cu prietenul sau Sandor Ioan la Valea lui Mihai (jud. Bihor). S-au intors in Timisoara pe 17 decembrie si au lasat bagajul la un inginer al lor, pe Calea Girocului. Au aflat ca e revolutie in oras si s-au dus la Comitetul Judetean PCR, printre manifestanti. Auzind ca pe Calea Girocului se trage, s-au hotarit sa plece in ajutorul manifestantilor de acolo, cu un grup mai numeros. Au participat la intimplarile de acolo (blocarea tancurilor). La ora 23 fara 10 minute a fost impuscat, in sold. Sandor l-a insotit pina la spitalul judetean.

Tatal, Radu Marin (nascut in 1 noiembrie 1932 la Rusanestii de Sus (jud. Olt), pensionar) l-a cautat a doua zi la spital. N-a putut sa intre fiindca spitalul era inconjurat de militieni, din metru in metru. Nici dupa caderea lui Ceausescu nu si-a gasit fiul. Doar hainele le-a recuperat de la Sandor (alendelonul avea o urma de glont).

In seara de 17 decembrie a fost impuscat Bonte Petru Ioan (nascut in 29 decembrie 1967 la Ianova – jud. Timis, muncitor la Comtim, necasatorit, gasit in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor). Era pe strada Transilvania, tocmai se despartise de un coleg de serviciu.

Mama, Bonte Aurica (nascuta in 1 ianuarie 1945 la Sintea Mare (jud. Arad), casnica, fosta lucratoare la C.A.P.) l-a cautat la Spitalul Judetean, incepind cu data de 19. I s-a spus ca daca fiul ei avea acte la el, va fi anuntata acasa in caz ca s-a intimplat ceva cu el. Intre timp aflase de mortii arsi la Crematoriul din Bucuresti si s-a presupus ca si fiul ei e printre acestia. Totusi, a insistat sa-si gaseasca fiul, iar prin 10 ianuarie a aflat de mortii ingropati la cimitirul eroilor. Mergind la administratorul cimitirului, acesta avea niste fotografii cu mortii ingropati, de unde si-a recunoscut copilul.
Cind l-au dezgropat (dupa citeva zile, ca sa se afle identitatea si a celorlalti ingropati in groapa comuna), Bonte Petru avea buletinul in buzunar. In 17 ianuarie a fost reinhumat la Ianova.

* 1.104 morţi:
o dintre care 543 în Bucureşti;
o 162 înainte de 22 decembrie;
o 942 după 22 decembrie;

* 3.352 răniţi:
o 1.879 la Bucureşti;
o 1.107 înainte de 22 decembrie;
o 2.245 după 22 decembrie;

* Ministerul Apărării Naţionale a avut 260 morţi şi 545 răniţi;

* Ministerul de Interne a avut 65 de morţi şi 73 de răniţi;

* 333 de morţi şi 648 răniţi au rezultat din acţiunile personalului MapN;

* 63 morţi şi răniţi sunt urmare a acţiunilor personalului subordonat Ministerului de Interne;

De unde a pornit revolutia, unde au cazut primii eroi:  Martirii revolutiei timisorene

Sursa: http://www.timisoara.com/newmioc/47.htm
http://www.primariatm.lasting.ro/timisoara/index.php?meniuId=2&viewCat=69&viewItem=242

Imediat după evenimente, a apărut acest simbol ca tematică pe cutiile de chibrituri fabricate în România.

Cutii de chibrituri realizate la fabrica de chibrituri Gherla:

Cutii de chibrituri realizate la fabrica de chibrituri Bucureşti:


Sursă: Modoro

Versurile sunt scrise intr-un stil poetic si am facut traducerea lor cu ajutorul unui prieten polonez, incercand sa transmitem spiritul in care au fost compuse. Speram ca nu ne-am indepartat de intelesul din poloneza.

Grudniowy blues o Bukareszcie
Blues decembrist despre Bucuresti

Pamietam byl 22 grudzien
Tin minte, era decembrie douazeci si doua
Krótko po drugiej wlaczylem galka radio
Cand am deschis radioul noaptea, putin dupa ora doua
Na chwile zatrzymal sie czas
Pentru un moment timpul s-a oprit
To w co nie wierzylem stalo sie mozliwe
ce nu credeam aievea a devenit

I jeszcze ta noc
Si totusi acea noapte
Tak inna od tamtych nocy
Atat de diferita de celelalte
Noc podczas której zasnac strach
Noaptea in care sa adormi iti e frica
Na sekunde zmruzyc oczy
Chiar si pentru o clipa
Ciagle zywe barykady wypelniaja przestrzen nieba
Baricadele traind din plin au acoperit cerul senin
Patrza w oczy lufom dzial
privind in ochii tunurilor
Czujac ich oddech
simtind respiratia lor

Nazajutrz byl 23 grudzien
a doua zi era un 23 decembrie ciudat
Nic nie bylo pewne jeszcze
In care nimic nu era inca asigurat
Pijany gniew przez ból wykrzykiwal piesn
furia beata isi urla cantecul prin durere
Grudniowy blues o Bukareszcie
Blues decembrist despre Bucuresti

Piesn co lamie strach
cantecul ce distruge o lasitate
Wywaza drzwi kuloodpornych Dacii
sparge usile daciei blindate
Piesn co daje bunt i rodzi sie z sumienia
cantecul ce aduce protestul si e nascut stiind
ze tak dlugo mogly kwitnac kwiaty
ca florile sadite de mainile prizonierilor
Sadzone reka wieznia
cu greu se deschid

Powoli konczy sie noc, lagodnieje sztorm
Furtuna se linisteste, noaptea murind anevoios
Lecz sa klopoty z brzaskiem
Insa rasaritul se naste intr-un mod dureros
Najwazniejsze jest to ze gad juz polknal jad
Cel mai important, bestia e aparent redusa la tacere
Szczurze lby odpadaja z trzaskiem
Capetele sobolanului explodeaza in cadere

Zaczynal sie 90 rok
Si anul 90 e la incepere
Pilem piwo ze slepym szewcem
Beam bere cu un cizmar fara vedere
Silna dlonia zlapal za mój kark
El imi tinea capul intre fiare
I prosil bym zaspiewal jeszcze
Si ti-a cerut sa ii jelesti
Grudniowy blues o Bukareszcie
Blues decembrist despre Bucuresti

1989-90