Eroii nu mor niciodata

În ziua de 21 decembrie 1989, am fost arestat în zona de la Universitate, unde participasem la manifestaţie. Ne-au aruncat în dube ca pe sacii de cartofi. Erau răniţi, oameni cu maxilarele zdrobite, nasuri rupte, mâini şi picioare fracturate, ochi scoşi. Am fost duşi direct la Jilava, după o plimbare de o oră, o ora şi jumătate prin oraş.

În zona penitenciarului unde mă aflam erau circa 400 de arestaţi, mulţi cu răni foarte grave şi care erau lăsaţi de izbelişte. Toată noaptea, de afară s-au auzit împuşcături. Mie nu mi s-a luat interogatoriu. A doua zi, pe la ora 16, ne-au eliberat.

Până în prezent a fost un dezinteres total faţă de ceea ce ni s-a întâmplat şi Ion Iliescu nu este străin de tergiversarea dosarelor privind revoluţia. Acest personaj poartă răspunderea pentru tot ceea ce s-a întâmplat.

Nicolae Bănuţoiu, 40 ani, rănit şi reţinut

si ea bate, bate, bate…

Mitingul lui Ceauşescu se spărsese şi lumea începuse să vină la Universitate. La str. batiştei şi în zona rondului de la Universitate apăruseră forţele de ordine dispuse în cordoane: scutieri de la U.S.L.A., miliţieni şi civili care, de la o poştă, se vedea că sunt de la securitate. Pe la ora 16, am plecat spre Piaţa Romană, în zona unde se află acum restaurantul McDonald’s. Strada care ducea spre magazinul Eva era blocată de U.S.L.A. şi miliţie.

La un moment dat am auzit un ordin, s-a strigat ceva de genul „Acuma!”.Scutierii au început să se deplaseze spre noi lovind cu bastoanele în scutur. Au format un cordon în jurul nostru. Am încercat să fug. Cei de la U.S.L.A. s-au dat în lături şi o hoardă de miliţieni s-a năpustit asupra noastră. Câţiva civili au început să tragă în oameni din grupul nostru pe care apoi îi predau miliţienilor. Pe mine m-a prins un civil îmbrăcat cu o haină lungă, de culoare albastră. Aproape imediat m-au dat „în grija” unor miliţieni de la secţia 1. Am fost duşi la secţia 1, unde mai erau alte zeci de arestaţi înghesuiţi pe holuri şi prin birouri.

Am fost interogaţi, bătuţi. Noaptea am fost duşi la Miliţia Capitalei şi apoi la închisoarea Jilava. Aici a fost ceva de neînchipuit. Eram călcaţi în picioare. Un militar mă lovea cu cizmele în fluierul piciorului ameninţându-mă să spun tot ce ştiu despre capii revoltei. În timp ce eram bătut eram întrebat continuu cine este şeful meu şi ce am cu Ceauşescu, care are grijă de popor.

Dan Popescu, 40 ani