1104 morţi şi 3321 răniţi. Speranţa se lupta cu disperarea. Destinul a făcut ca printre eroii Revoluţiei din ‘89 să se numere şi zeci de sportivi. La fel ca toţi ceilalţi dispăruţi, au ceva în comun.

După 20 de ani întrebări fără răspuns, asasinii lor n-au fost niciodată prinşi sau măcar identificaţi. Gazeta vă prezintă astăzi cazul lui Florin Butiri, fost rugbyst la Rapid.

Avea 20 de ani şi plecase de acasă cu ideea fixă că prin prezenţa sa acolo se va schimba ceva. A ieşit în stradă să strige “Jos Ceauşescu” şi “Jos comunismul” pentru că aşa îi dicta conştiinţa. N-a murit accidental, ci a fost implicat trup şi suflet în sîngeroasele evenimente din decembrie. De 20 de ani, la fiecare sfîrşit de decembrie, rudele şi apropiaţii îl plîng acolo unde are la căpătîi o minge de rugby şi se întreabă cine le-a ucis copilul.

“Era un băiat ca bradul”
Florin Butiri juca flanker şi închidere. “La 1,96 m şi 100 de kilograme era un bărbat ca bradul. Pe stardă, fetele întorceau capul după el”, işi aminteşte sora sa, Ruxandra. Făcuse junioratul la Rapid Triumf şi după o scurtă perioadă la Hidrotehnica Focşani revenise la echipa de seniori a Rapidului, unde era coleg cu Bogdan Stan şi Petre Astafei, alţi doi martiri ai Revoluţiei. Pe 22 decembrie a fost în faţa CC-ului. S-a întors acasă noaptea, şi a doua zi, sîmbătă, 23 decembrie, a ieşit din nou în stradă.

Împuşcat cu gloanţe dum-dum
Potrivit mărturiilor unor prieteni care l-au însoţit în acea zi fatidică, Florin Butiri a ajuns pe strada Nuferilor unde şi-a găsit sfîrşitul. Povesteşte sora sa Ruxandra: “Pe la 3-4 după-amiază, în ziua de sîmbătă 23 a venit cineva acasă şi ne-a anunţat că Florin a fost împuşcat. Cu chiu, cu vai am aflat că e la Spitalul Militar. Acolo n-am putut să-l vedem, ni s-a spus că e împuşcat în picior şi că o să se facă bine. Era în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Duminică, pe 24, ni s-a zis că de fapt e împuşcat şi în abdomen şi că nu se ştie dacă o să mai traiască. Am rămas blocaţi…cum de prima dată nu ne-au spus că a fost împuşcat şi în abdomen?! Cert e că marţi dimineaţa, pe 26, era mort! Îi amputaseră piciorul stîng, însă organismul i-a cedat. La spital, părinţii mei s-au întîlnit cu generalul Victor Stănculescu, care le-a explicat că Florin ar fi fost împuşcat cu gloanţe explozive, aşa-numitele dum-dum”.

Încerca să stingă un incendiu
Familia a aflat ulterior ce la prietenii care l-au însoţit în ziua aceea cum s-a întîmplat. Florin a ajuns pe strada Nuferilor, lîngă direcţia RATB, unde ardea o casă. S-a dus să-i ajute pe proprietari, iar cei care erau cu el au povestit că din casa respectivă, o vilă, a început să se tragă. Au apărut 2 inşi îmbrăcaţi în salopete de muncitori care au început să tragă în cei care încercau să stingă incendiul. Florin a fost singurul atins de gloanţe. A căzut la pămînt şi spunea că-i e sete. A fost urcat într-o maşină şi dus la spital. Restul se ştie…

“Nu ne-au spus nimic”
Ruxandra continuă: “În anii următori, părintii mei au încercat mereu să afle cine l-a omorît pe Florin. <>, a fost răspunsul autorităţilor române, însă nimic pînă în ziua de azi. Anchetatorii ne spuneau că armata a fost de vină, însă n-am primit niciodată vreo informaţie concretă. Mama a murit acum 15 ani fără să ştie cine i-a ucis feciorul, iar tata de fiecare dată cînd vine decembrie nu mai ştie de capul lui”. La 20 de ani de la moartea lui Florin, familia Butiri nu ştie încă cine i-a răpit lumina ochilor!

“Florin era un băiat super. La fizicul lui, avea un viitor strălucit ca rugbyst. Nu era genul care sărea la bătaie, mai mult gura de el. Mare păcat că s-a stins aşa”
Silviu Toncea, fost căpitan Triumf în ‘89

Sursa: GSP

Plâng mamele despletite
Pe-a eroilor morminte.
Sfânt Decembrie ne-a fost dat
De sângele nevinovat,
Cu sufletele lor curate
Au plătit a noastră libertate.

Tinerii eroi aşteaptă-n tăcere răspunsuri!
Nu înțeleg a noastre neajunsuri
Şi nici a noastră laşitate,
În Decembrie strigam cu toţii: Libertate!

Tinerii eroi privesc de sus în tăcere
Cum bandiţii fură şi fac avere,
Cum politicienii mint la televizor
Ca să îndobitocească acest popor.

Tinerii eroi privesc din morminte, tăcuţi
Cum am devenit o ţară de slugi,
Cât de greu e pentru ţărani
Şi bine pentru falşii revoluţionari.

Eroii Revoluţiei aşteaptă-n tăcere
Răspuns pentru jertfă şi durere!
De ce la putere sunt comunişti
Şi-n tribunale-i plin de activişti?
De ce miliţienii sunt în activitate
Şi SRI e plin de Securitate?

Eroii Revoluţiei aşteptă cuminţi în morminte
Răspunsurile ar trebui să fie sfinte!
Cine să le dea răspunsuri?
Poporu-i plin de neajunsuri…
Politicienii sunt preocupaţi de vot
Ca să fure tot ce pot.

Intelectualii se bat între ei
Nu pentru popor, ci pentru idei.
Libertatea nu mai e un ideal
Ci un concept european.

Banii sunt la rang de frunte
Înlocuiesc orice virtute,
Chiar dacă nu este moral
Cu bani poţi fi “revoluţionar”.

Eroi din Decembrie, nu veţi aştepta în zadar
E-n pregătire o nouă gardă de revoluţionari
Ei vor avea răspunsuri la fiecare întrebare
Trebuie să aveţi puţină răbdare…

Sursa

Bucuresti Revolutionar este un serial ce prezinta episoade diverse din zilele bucurestene ale Revolutiei Romane cu scopul de a reda atmosfera si trairile oamenilor acelei perioade. Pentru o relatare riguroasa a evenimentelor, dati clic aici.

Dan Sandu, 55 de ani, a participat la manifestatiile din Bucuresti. In seara lui 21 decembrie se afla in zona centrala.

Un securist civil l-a dat pe mana militiei

”Era trecut de ora 23. Fiind speriat, deoarece incepuse sa se traga in plin, am fugit spre fantana de la Universitate. Langa mine a venit un civil care, binevoitor, mi-a zis ca are masina parcata pe strada Ion Mincu, langa Arhitectura si s-a oferit sa ma duca acasa. Am avut incredere in el. Ajunsi pe strada Academiei, l-am vazut facand semn unui alt civil. A aparut un ofiter de la armata care m-a prins de maini si m-a tras spre gangul de la Odeon. Au venit inca doi militieni si cred ca un soldat care m-au luat la bataie cu pumnii si picioarele.

Ce ai cu tovarasul Ceausescu?

Ma intrebau de ce nu ii las sa doarma linistiti si ce mi-a facut mie tovarasul Ceausescu de il huidui asa. A aparut un colonel de armata care dupa ce mi-a mai dat doi pumni m-a intrebat la fel: Ce ai cu tovarasul Ceausescu?. Norocul meu a fost ca dinspre Universitate au inceput sa vina si alte grupuri de demonstranti. Preocupati sa prinda si alti protestatari, am fost lasat in paza unui soldat si am reusit sa fug adapostindu-ma timp de trei ore in scara unui imobil din Pasajul Victoriei.”

Sursa: Romulus Cristea – Revolutia 1989

Vezi Episodul 1 si Episodul 2.

Poze cu afişe şi alte însemne ale campaniei în diferite oraşe, realizate până pe 19 decembrie, găsiţi aici. În continuare aşteptăm poze din oraşele voastre, la eroii_nu_mor@yahoo.com .

Vezi şi:
21 decembrie, ora 17.00 – marş de comemorare în Bucureşti
17 decembrie – Timişoara nu şi-a uitat eroii

Declaratie: Kali Adrian Matei: nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), impuscat in spate

In 16 decembrie am mers la serviciu. Aici pe ascuns se vorbea de colegele mele, in limba maghiara, despre evenimente.

Pe la ora 17 am luat-o singur spre “Maria”. Acolo numarul celor adunati era in crestere, cred ca erau aproape 200 de oameni. Am stat si la un moment dat am hotarit sa intram la pastor. Interesant ca umblau zvonuri ca Tokes era retinut de securistii care erau in casa, ca nu-i bine sa intram etc.
Am intrat in hol si am batut la usa la care credeam ca sta pastorul, dar cineva ne-a spus ca usa aceea e a bisericii. In fata usii pastorului s-a postat un tip, bine aburit, care sustinea ca-l apara pe pastor. Il stiam ca lucra la Electromotor. Pe un prieten al meu (Tiberiu Kovacs) l-a bruscat rupindu-i epoletul de la haina. Dupa un vacarm, se adunasera oamenii inundind casa scarii. A iesit Tokes, care ne-a spus ca totul e in ordine. Oamenii au cerut insistent sa intre o delegatie pentru a vedea ce se intimpla in casa si a-i scoate pe securisti afara. Tokes a acceptat, oamenii au intrat gasind doar niste enoriasi. Au iesit afara, in acest timp prietenul meu (cel cu epoletul rupt) mi-a spus ca e timpul sa facem ceva. A hotarit sa urce intr-un copac sa strige sloganuri.
Camera video de la farmacie si inca una postata in cladirea din fata bisericii, isi faceau pe deplin datoria. In aceste momente de tensiune lumea a cerut ca Tokes sa vina la geam sa vorbeasca, sa-l vada. Acesta a iesit la geam, a multumit pentru sprijin si a rugat sa nu-i facem probleme.
In acest timp prietenul meu a strigat “Jos Ceausescu!”, iar noi am scandat “Libertate! Libertate!”. Tokes a apelat inca o data sa nu-i facem probleme, spunind ca sotiei i se face rau.
Lumea a inceput sa se infierbinte incit s-a ajuns la oprirea tramvaielor. Cu fiecare minut scurs soseau tot mai numerosi cetateni. Pe un tramvai oprit au urcat oameni care au tinut diverse cuvintari, expunind situatia externa la ora aceea. Oamenii au inceput sa cinte “Desteapta-te romane”, sa danseze.

Sursa: http://www.timisoara.com/timisoara/revoluti.htm

Unul din acesti oameni a fost Mihai Lucretiu Gatlan. La doar 19 ani, el a reusit ce altii nu fac o viata intreaga: sa iasa mental din camasile de forta ale sistemului.

In timpul comunismului, statul dorea sa taci si sa faci ce ti se spune – Mihai discuta deschis cu prietenii despre nedreptatile dictaturii, despre ce aflau de la postul de radio Europa Libera la care activau dizidentii romani emigrati in Occident. Statul dorea sa asculti ce spune el si sa crezi in ce spune el. Mihai asculta muzica rock, fiind un fan inrait al trupei Iris mai ales de cand fusesera proscrisi, si credea in Dumnezeu chiar daca religia era practic interzisa.

Pe 21 decembrie 1989, Mihai a fost in strada pentru a iesi efectiv din camasile de forta ale comunismului. A lasat pentru o zi discutiile, muzica rock si cartile crestin-ortodoxe.

Prezent la baricada de la Sala Dalles, a strigat Libertate si s-a comportat in consecinta… a invins frica interioara cultivata de ideologia comunista si a invins soldatii scosi in strada de statul comunist. Ei ar fi vrut ca el sa fuga insa Martirul Mihai a ramas pe loc. Ei ar fi vrut sa il infricoseze cu pustile insa Martirul Mihai le-a oferit flori. Ei ar fi vrut ca nimeni sa nu stie de mortii Timisoarei insa Martirul Mihai indemna oamenii sa se roage pentru timisoreni.

Se spune ca asa a fost impuscat, in timp ce rostea ingenunchiat Tatal nostru, iar ultimul sau cuvant a fost Libertate. Amintiti-va de Martirul Mihai ucis de comunisti! Amintiti-va pentru a nu se mai intampla vreodata!

Un articol detaliat se gaseste aici.

*Recomandam lipirea alternativa a afisului Victoriei si a unui alt afis langa el – la fiecare 12 afise, 6 vor fi cu Victoria si 6 cu cate unul din celelalte mesaje.