Eroii nu mor niciodata

Gazeta vă prezintă povestea unui tînăr rugbyst, Florin Butiri (20 de ani), omorît la Revoluţie. Nici pînă acum familia sa nu a aflat cine l-a ucis.

1104 morţi şi 3321 răniţi. Speranţa se lupta cu disperarea. Destinul a făcut ca printre eroii Revoluţiei din ‘89 să se numere şi zeci de sportivi. La fel ca toţi ceilalţi dispăruţi, au ceva în comun.

După 20 de ani întrebări fără răspuns, asasinii lor n-au fost niciodată prinşi sau măcar identificaţi. Gazeta vă prezintă astăzi cazul lui Florin Butiri, fost rugbyst la Rapid.

Avea 20 de ani şi plecase de acasă cu ideea fixă că prin prezenţa sa acolo se va schimba ceva. A ieşit în stradă să strige “Jos Ceauşescu” şi “Jos comunismul” pentru că aşa îi dicta conştiinţa. N-a murit accidental, ci a fost implicat trup şi suflet în sîngeroasele evenimente din decembrie. De 20 de ani, la fiecare sfîrşit de decembrie, rudele şi apropiaţii îl plîng acolo unde are la căpătîi o minge de rugby şi se întreabă cine le-a ucis copilul.

“Era un băiat ca bradul”
Florin Butiri juca flanker şi închidere. “La 1,96 m şi 100 de kilograme era un bărbat ca bradul. Pe stardă, fetele întorceau capul după el”, işi aminteşte sora sa, Ruxandra. Făcuse junioratul la Rapid Triumf şi după o scurtă perioadă la Hidrotehnica Focşani revenise la echipa de seniori a Rapidului, unde era coleg cu Bogdan Stan şi Petre Astafei, alţi doi martiri ai Revoluţiei. Pe 22 decembrie a fost în faţa CC-ului. S-a întors acasă noaptea, şi a doua zi, sîmbătă, 23 decembrie, a ieşit din nou în stradă. Read more »

Gazeta încheie seria dezvăluirilor despre sportivii ucişi în Revoluţie cu povestea unui alt rugbyst, de la Energia. Cristi Toporan avea 22 de ani cînd a murit împuşcat în cap la Televiziune

“Cristi era un suflet mare. A murit lîngă mine”, povesteşte Nicu Zoe, fostă aripă în echipa de rugby de la Energia la sfîrşitul anilor ‘80. Este ultimul om care a vorbit cu Toporan, unul dintre miile de eroi anonimi ai Revoluţiei.

Visa la “națională”
Cristi Toporan era unul dintre jucătorii care promiteau enorm în rugbyul românesc. Cu un fizic impresionant, 1,90 m şi 90 de kilograme, juca linia a III-a. Voia să ajungă la echipa naţională. N-a mai apucat să-şi împlinească visul.

“Să scăpăm de comuniştii ăştia!”
De pe 21 decembrie, cînd Revoluţia a explodat şi la Bucureşti, Cristi n-a mai dat pe acasă. A fost peste tot, unde se putea da o mînă de ajutor, unde se putea ridica o baricadă împotriva comunismului.

Pe 23 decembrie s-a întîlnit la Televiziune cu un coleg de echipă, Nicu Zoe. Acesta îşi aminteşte: “Venise cu livretul militar şi cu buletinul, să poată lua o armă. Îmi tot spunea că vrea să ajute armata. “Vreau să scăpăm odată de comuniştii ăştia care ne-au nenorocit!”, repeta într-una. După ce a luat arma, au început nişte rafale de mitralieră groaznice. Am văzut cu coada ochilor, în timp ce încercam să mă feresc, cum a fost împuşcat. Dar în nebunia aceea n-am reuşit să-l mai găsesc”. Read more »

Discutiile despre eroii Revolutiei sunt de multe ori inselatoare – ele lasa impresia ca majoritatea oamenilor s-au revoltat si au dat dovada de un curaj nebanuit. Generalizarile de genul “timisorenii au iesit in strada pe 16 decembrie” sau “Bucurestiul a fost pe baricade in noaptea de 21 spre 22 decembrie” pot mistifica faptul ca, pana la fuga dictatorului Nicolae Ceausescu, doar o minoritate a infruntat regimul comunist.
Odata constientizata taria de caracter a minoritatii ce isi apara ideile, putem realiza cat de greu a fost eroilor Revolutiei sa lupte pentru o cauza ce parea irealizabila in ochii celorlalti.
Titlul post-ului este luat din ultima insemnare a jurnalului pe care il tinea Martirul Vinerian Badoi. Iat-o in intregime: De ce toti care puteau face ceva au stat cu mainile in san? Poate de frica. Doamne, cum poti sa tragi in oameni, in femei, in copii?! Sa fie judecati si condamnati toti, incepand cu comandantul suprem si terminand cu ultimul soldat care a tras.
Vinerian Badoi realiza, cu o zi inainte de moarte, situatia imorala in care, ca sa fim sinceri, ne aflam noi – cei care nu ieseam in strada desi uram din toata inima sistemul comunist.
Lui nu ii era frica sa dea lectii de curaj celor din jur. Ajuns la serviciu a doua zi, el a facut un lucru care ii punea mari probleme pe viitor: si-a intrebat public colegii de serviciu daca vor sa mearga cu el la izbucnirea anticomunista ce se prefigura in centrul Bucurestiului. In stilul epocii de trista amintire, nimeni nu s-a miscat. Insa Martirul Vinerian Badoi, cu o luciditate tragica asemenea lui Liviu Babes, a refuzat sa se supuna majoritatii imorale si fricoase.
Ulterior, un coleg l-a zarit in centru strigand Jos Comunismul, Jos Ceausescu si Vrem Libertate inainte de a fi ucis. El a facut ce trebuia sa faca fiecare roman cu coloana vertebrala: sa isi sustina democratic convingerile.
Amintiti-va de Martirul Vinerian ucis de comunisti! Amintiti-va pentru a nu se mai intampla vreodata!

EROII NU MOR NICIODATĂ!
Daca ştii asta şi realizezi că sacrificiul lor nu a fost în zadar, atunci lipeşte afişele campaniei la tine în oraş şi trimite-ne poze cu ele.

*Recomandam lipirea alternativa a afisului Victoriei si a unui alt afis langa el – la fiecare 12 afise, 6 vor fi cu Victoria si 6 cu cate unul din celelalte mesaje.