La coltul strazii Negoiu s-au intalnit cu niste prieteni, oprindu-se sa comenteze evenimentele din oras. Dinspre Calea Girocului se auzeau focuri de arma si huruituri de tancuri. Dupa doar cateva secunde, fetita lor a cazut la pamant. N-au stiut ce se intampla, au zis ca pesemne i-o fi fost rau. Au luat-o in brate si atunci au vazut ca din coltul gurii ii curgea sange. Fusese impuscata in inima.

Fetita de numai doi ani a murit in drum spre spital.

In aceeasi seara, Gabriela Monica Tako, de zece ani, mergea spre casa in masina condusa de tatal ei. In zona Calea Republicii s-a tras asupra masinii, Gabriela fiind impuscata in coapsa dreapta.  Doua zile mai tarziu, fetita a murit in Spitalul de copii.”

Articolul complet: Formula-AS

1104 morţi şi 3321 răniţi. Speranţa se lupta cu disperarea. Destinul a făcut ca printre eroii Revoluţiei din ‘89 să se numere şi zeci de sportivi. La fel ca toţi ceilalţi dispăruţi, au ceva în comun.

După 20 de ani întrebări fără răspuns, asasinii lor n-au fost niciodată prinşi sau măcar identificaţi. Gazeta vă prezintă astăzi cazul lui Florin Butiri, fost rugbyst la Rapid.

Avea 20 de ani şi plecase de acasă cu ideea fixă că prin prezenţa sa acolo se va schimba ceva. A ieşit în stradă să strige “Jos Ceauşescu” şi “Jos comunismul” pentru că aşa îi dicta conştiinţa. N-a murit accidental, ci a fost implicat trup şi suflet în sîngeroasele evenimente din decembrie. De 20 de ani, la fiecare sfîrşit de decembrie, rudele şi apropiaţii îl plîng acolo unde are la căpătîi o minge de rugby şi se întreabă cine le-a ucis copilul.

“Era un băiat ca bradul”
Florin Butiri juca flanker şi închidere. “La 1,96 m şi 100 de kilograme era un bărbat ca bradul. Pe stardă, fetele întorceau capul după el”, işi aminteşte sora sa, Ruxandra. Făcuse junioratul la Rapid Triumf şi după o scurtă perioadă la Hidrotehnica Focşani revenise la echipa de seniori a Rapidului, unde era coleg cu Bogdan Stan şi Petre Astafei, alţi doi martiri ai Revoluţiei. Pe 22 decembrie a fost în faţa CC-ului. S-a întors acasă noaptea, şi a doua zi, sîmbătă, 23 decembrie, a ieşit din nou în stradă.

Împuşcat cu gloanţe dum-dum
Potrivit mărturiilor unor prieteni care l-au însoţit în acea zi fatidică, Florin Butiri a ajuns pe strada Nuferilor unde şi-a găsit sfîrşitul. Povesteşte sora sa Ruxandra: “Pe la 3-4 după-amiază, în ziua de sîmbătă 23 a venit cineva acasă şi ne-a anunţat că Florin a fost împuşcat. Cu chiu, cu vai am aflat că e la Spitalul Militar. Acolo n-am putut să-l vedem, ni s-a spus că e împuşcat în picior şi că o să se facă bine. Era în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Duminică, pe 24, ni s-a zis că de fapt e împuşcat şi în abdomen şi că nu se ştie dacă o să mai traiască. Am rămas blocaţi…cum de prima dată nu ne-au spus că a fost împuşcat şi în abdomen?! Cert e că marţi dimineaţa, pe 26, era mort! Îi amputaseră piciorul stîng, însă organismul i-a cedat. La spital, părinţii mei s-au întîlnit cu generalul Victor Stănculescu, care le-a explicat că Florin ar fi fost împuşcat cu gloanţe explozive, aşa-numitele dum-dum”.

Încerca să stingă un incendiu
Familia a aflat ulterior ce la prietenii care l-au însoţit în ziua aceea cum s-a întîmplat. Florin a ajuns pe strada Nuferilor, lîngă direcţia RATB, unde ardea o casă. S-a dus să-i ajute pe proprietari, iar cei care erau cu el au povestit că din casa respectivă, o vilă, a început să se tragă. Au apărut 2 inşi îmbrăcaţi în salopete de muncitori care au început să tragă în cei care încercau să stingă incendiul. Florin a fost singurul atins de gloanţe. A căzut la pămînt şi spunea că-i e sete. A fost urcat într-o maşină şi dus la spital. Restul se ştie…

“Nu ne-au spus nimic”
Ruxandra continuă: “În anii următori, părintii mei au încercat mereu să afle cine l-a omorît pe Florin. <>, a fost răspunsul autorităţilor române, însă nimic pînă în ziua de azi. Anchetatorii ne spuneau că armata a fost de vină, însă n-am primit niciodată vreo informaţie concretă. Mama a murit acum 15 ani fără să ştie cine i-a ucis feciorul, iar tata de fiecare dată cînd vine decembrie nu mai ştie de capul lui”. La 20 de ani de la moartea lui Florin, familia Butiri nu ştie încă cine i-a răpit lumina ochilor!

“Florin era un băiat super. La fizicul lui, avea un viitor strălucit ca rugbyst. Nu era genul care sărea la bătaie, mai mult gura de el. Mare păcat că s-a stins aşa”
Silviu Toncea, fost căpitan Triumf în ‘89

Sursa: GSP

Armata a primit ordin de tragere, pe care l-a primit supusa si l-a transmis mai departe.  Ca de fiecare data in istorie, conducatorii nostri ne-au vandut.  Asa cum  Mihai Viteazu a fost asasinat “la 2 pasi” de fratii Buzesti, asa cum Al.Ioan Cuza a fost exilat avand “in sprijin” boierii romani, asa cum in 1940  Consiliul de Coroana a ispasit fara prea multa emotie despartirea de Basarbia.

Toata stima celor care au zis NU! Erau si ei copii, inrolati in armata…cum sa  traga in fratii lor care spargeau caramida cu caramida, zidul putred si gros al comunismului?  Pentru ca atunci cand nu ai nimic, esti in stare sa mori pentru demnitatea ta.  Si atunci cand simti cum moartea pluteste in aer, dar se sfieste sa ia sufletul cald al unui erou….nu mai tragi. Ti se poate parea un vis in care esti chemat sa-ti faci meseria: sa APERI, Romania. Si libertatea.

“Dupa ce infruntarile violente si represiunea au devenit evidente, dar fara ca timisorenii sa fi renuntat la revolta lor, Elena Ceausescu, aflata singura la conducerea Romaniei, dat fiind ca Ceausescu se afla in Iran, il trimite in 19 decembrie la Timisoara pe primul ministru, Constantin Dascalescu, si pe Emil Bobu, ambii sustinatori de marca ai ceausismului, sa negocieze cu protestatarii si mai ales sa informeze asupra situatiei reale din Timisoara rasculata. Negocierile esueaza intrucat protestatarii sustin obstinat demisia lui Ceausescu si schimbarea guvernului (implicit si a regimului politic). Piata Operei este deja ocupata de timisoreni decisi sa nu cedeze, care reclama trupurile victimelor asasinate, precum si eliberarea arestatilor despre care se presupunea pe buna dreptate ca sunt maltratati de organele de represiune. In fata iesirii masive a populatiei in strada (intrucat fusese declansata greva generala), reprezentanti ai armatei fraternizeaza cu protestatarii, iar gestul acestora este inteles simbolic ca o capitulare a armatei in fata revolutiei, pe care nu o mai putea nega; trebuie precizat insa ca nu armata in general a pactizat cu revolutionarii, ci ostasii simpli, conducerea armatei ramanand in expectativa, adica prudenta si inca loiala lui Ceausescu(5). In 20 decembrie, armata este retrasa in cazarmi, pentru ca lucrurile luasera la Timisoara o turnura care nu mai putea fi schimbata; unele voci speculeaza ideea ca armata este retrasa pentru a nu fi provocat un razboi civil care ar fi creat pretextul unor interventii militare straine.”

Sursa: http://www.revista22.ro/timisoara-15-20-decembrie-1989-i-1330.html

…ca oameni PREA multi au murit ?”

(Florian Pittis – Vanare de vant)

In seara de 17 decembrie, pe la ora 10, Lungu Anca (mama, nascuta in 11 februarie 1958 la Timisoara, inginera la TMUCB) se intorcea acasa cu sotul Doru si cu fetita Lungu Cristina (nascuta in 14 martie 1987 la Arad) in virsta de 2 ani, de la niste prieteni. La coltul strazilor Negoiu si Aries (capatul dinspre centru al Caii Girocului) s-au oprit sa discute cu doi tineri despre manifestatiile din oras. Dinspre Calea Girocului se auzeau impuscaturi si huruit de tancuri. Deodata, fetita care era intre cei doi parinti, a cazut. Au crezut ca i-a venit rau dar, cind au luat-o in brate, au vazut ca ii curge singe din coltul gurii. In noaptea respectiva fetita a murit.

Apro Mihai (nascut in 1 februarie 1958 la Ghiroda Veche – jud. Timis, lacatus la Intreprinderea de Autoturisme, 2 copii, ars la crematoriu) locuia in decembrie 1989 in zona Caii Girocului. In 17 decembrie, pe la ora 21, auzind zgomotul manifestatiilor, a iesit afara. Dupa o ora si jumatate sotia Apro Ioana s-a dus dupa el si i-a zis sa vina acasa. Mihai a raspuns ca el “sta sa lupte”. Sotia s-a intors singura si, de atunci, nu l-a mai vazut.

Motohon Silviu (nascut in ianuarie 1957 in comuna Traian (jud. Olt), ajutor de maistru la Intreprinderea Textila, 1 copil, ars la crematoriu) locuia pe strada Linistei. In seara de 17 decembrie, cind coloana de manifestanti a trecut pe acolo s-a alaturat acesteia. Pe strada Ialomita a fost impuscat mortal (vezi marturia lui Hofman Costel).

Luni, 18 decembrie 1989, Nemtoc Marius Vasile (nascut in 28 august 1970 la Timisoara, sculer-matriter la UMT, necasatorit, fara copii) a plecat in centru, dupa serviciu. A ajuns la Catedrala pe la 16,30. Acolo a fost impuscat (in inima). Glontul s-a oprit in hanorac. Prin mai-iunie 1990, mama (Nemtoc Domnica – ingrijitoare curatenie la Spitalul de copii) a dat glontul ziaristului Dan Mindrila. Pentru impuscarea lui Marius Nemtoc a fost judecat militianul Teghiu. Doamna Nemtoc a cerut sa fie adus glontul. Dan Mindrila fusese arestat intre timp. Pina la urma glontul a fost adus la proces, dar doamna Nemtoc a observat ca fusese polizat, ca sa se schimbe rezultatul expertizei balistice. Teghiu a fost achitat.

Girjoaba Dumitru Constantin (nascut in 26 martie 1965 la Timisoara, electrician la IRUC, 1 copil, ars la crematoriu) a plecat in 17 decembrie pe la ora 18,30 spre serviciu. A spus sotiei Girjoaba Valeria (nascuta in 30 decembrie 1969 la Ciacova – jud. Timis, statisticiana la Centrul Medical Timisoara) ca va trece pe la Catedrala sa asculte colinzile. Pe la 19,30, cind a trecut strada la semaforul de linga Capitol, a fost impuscat. Trupul sau n-a mai fost gasit.

Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.

Radu Constantin (nascut in 16 mai 1956 la Bals – jud. Olt, lacatus mecanic la S.U.T., necasatorit, ars la crematoriu) a plecat cu prietenul sau Sandor Ioan la Valea lui Mihai (jud. Bihor). S-au intors in Timisoara pe 17 decembrie si au lasat bagajul la un inginer al lor, pe Calea Girocului. Au aflat ca e revolutie in oras si s-au dus la Comitetul Judetean PCR, printre manifestanti. Auzind ca pe Calea Girocului se trage, s-au hotarit sa plece in ajutorul manifestantilor de acolo, cu un grup mai numeros. Au participat la intimplarile de acolo (blocarea tancurilor). La ora 23 fara 10 minute a fost impuscat, in sold. Sandor l-a insotit pina la spitalul judetean.

Tatal, Radu Marin (nascut in 1 noiembrie 1932 la Rusanestii de Sus (jud. Olt), pensionar) l-a cautat a doua zi la spital. N-a putut sa intre fiindca spitalul era inconjurat de militieni, din metru in metru. Nici dupa caderea lui Ceausescu nu si-a gasit fiul. Doar hainele le-a recuperat de la Sandor (alendelonul avea o urma de glont).

In seara de 17 decembrie a fost impuscat Bonte Petru Ioan (nascut in 29 decembrie 1967 la Ianova – jud. Timis, muncitor la Comtim, necasatorit, gasit in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor). Era pe strada Transilvania, tocmai se despartise de un coleg de serviciu.

Mama, Bonte Aurica (nascuta in 1 ianuarie 1945 la Sintea Mare (jud. Arad), casnica, fosta lucratoare la C.A.P.) l-a cautat la Spitalul Judetean, incepind cu data de 19. I s-a spus ca daca fiul ei avea acte la el, va fi anuntata acasa in caz ca s-a intimplat ceva cu el. Intre timp aflase de mortii arsi la Crematoriul din Bucuresti si s-a presupus ca si fiul ei e printre acestia. Totusi, a insistat sa-si gaseasca fiul, iar prin 10 ianuarie a aflat de mortii ingropati la cimitirul eroilor. Mergind la administratorul cimitirului, acesta avea niste fotografii cu mortii ingropati, de unde si-a recunoscut copilul.
Cind l-au dezgropat (dupa citeva zile, ca sa se afle identitatea si a celorlalti ingropati in groapa comuna), Bonte Petru avea buletinul in buzunar. In 17 ianuarie a fost reinhumat la Ianova.

* 1.104 morţi:
o dintre care 543 în Bucureşti;
o 162 înainte de 22 decembrie;
o 942 după 22 decembrie;

* 3.352 răniţi:
o 1.879 la Bucureşti;
o 1.107 înainte de 22 decembrie;
o 2.245 după 22 decembrie;

* Ministerul Apărării Naţionale a avut 260 morţi şi 545 răniţi;

* Ministerul de Interne a avut 65 de morţi şi 73 de răniţi;

* 333 de morţi şi 648 răniţi au rezultat din acţiunile personalului MapN;

* 63 morţi şi răniţi sunt urmare a acţiunilor personalului subordonat Ministerului de Interne;

De unde a pornit revolutia, unde au cazut primii eroi:  Martirii revolutiei timisorene

Sursa: http://www.timisoara.com/newmioc/47.htm
http://www.primariatm.lasting.ro/timisoara/index.php?meniuId=2&viewCat=69&viewItem=242

*Recomandam lipirea alternativa a afisului Victoriei si a unui alt afis langa el – la fiecare 12 afise, 6 vor fi cu Victoria si 6 cu cate unul din celelalte mesaje.