Iar cine deja a uitat isi poate reaminti ce au suferit revolutionarii bucuresteni arestati de cadrele militare in perioada 21-22 Decembrie 1989.

Partea 2 si Partea 3.

2 clipuri de la marş pot fi văzute aici şi aici
În continuare poze:

Pozele la rezoluţie mai mare se găsesci aici

În Bucureşti un marş similar va avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 17.00, pornind din Piaţa Universităţii (fântâna de la Arhitectură).

EROII NU MOR NICIODATĂ!

În 18 decembrie 1989 George Ardelean s-a dus în Calea Girocului, unde în seara dinainte se desfăşuraseră lupte între revoluţionari şi forţele de ordine. În discuţia înregistrată este vorba de un bărbat care fusese ucis şi a cărui trup a fost luat apoi de autorităţi. Bănuiesc că persoana ucisă ar putea fi Aparaschivei Valentin.
18 decembrie Calea Girocului

Coloana de manifestanţi de pe Bulevardul Eroilor din Timişoara, filmată de la distanţă din blocul lui Paul Şofron

Timişoara 20 decembrie 1989: Trei culori cunosc pe lume

Sursa : http://ro.altermedia.info/reportajinvestigatii/revoluia-din-1989-de-la-timioara-in-inregistrri-audio-video_8095.html

Unul din acesti oameni a fost Mihai Lucretiu Gatlan. La doar 19 ani, el a reusit ce altii nu fac o viata intreaga: sa iasa mental din camasile de forta ale sistemului.

In timpul comunismului, statul dorea sa taci si sa faci ce ti se spune – Mihai discuta deschis cu prietenii despre nedreptatile dictaturii, despre ce aflau de la postul de radio Europa Libera la care activau dizidentii romani emigrati in Occident. Statul dorea sa asculti ce spune el si sa crezi in ce spune el. Mihai asculta muzica rock, fiind un fan inrait al trupei Iris mai ales de cand fusesera proscrisi, si credea in Dumnezeu chiar daca religia era practic interzisa.

Pe 21 decembrie 1989, Mihai a fost in strada pentru a iesi efectiv din camasile de forta ale comunismului. A lasat pentru o zi discutiile, muzica rock si cartile crestin-ortodoxe.

Prezent la baricada de la Sala Dalles, a strigat Libertate si s-a comportat in consecinta… a invins frica interioara cultivata de ideologia comunista si a invins soldatii scosi in strada de statul comunist. Ei ar fi vrut ca el sa fuga insa Martirul Mihai a ramas pe loc. Ei ar fi vrut sa il infricoseze cu pustile insa Martirul Mihai le-a oferit flori. Ei ar fi vrut ca nimeni sa nu stie de mortii Timisoarei insa Martirul Mihai indemna oamenii sa se roage pentru timisoreni.

Se spune ca asa a fost impuscat, in timp ce rostea ingenunchiat Tatal nostru, iar ultimul sau cuvant a fost Libertate. Amintiti-va de Martirul Mihai ucis de comunisti! Amintiti-va pentru a nu se mai intampla vreodata!

Un articol detaliat se gaseste aici.

Prea multa confuzie si prea multi oameni debusolati. Poate din cauza ca nu am avut prea mult timp sa ii privim in ochi pe cei care au avut curaj sa protesteze. Avem timp sa ne trezim, insa, totusi, nu prea mult…

Declaratie Kali Adrian Matei: nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), impuscat in spate.

In 1989 urmaream evolutia politica din tarile vecine prin intermediul televiziunilor iugoslava si ungara. Simteam ca trebuie facut si la noi ceva. In perioada august-noiembrie 1989 am reusit sa dam de furca autoritatilor murdarind zidurile cu sloganuri anti-regim.

In 11 decembrie 1989, la emisiunea “Panorama” de la TV Budapesta, am asistat la interviul dat de un preot ungur cu privire la situatia din parohia sa din Timisoara. M-am mirat, caci nu mi se parea firesc ca un asemenea reportaj sa scape de sub privirile agere ale cenzurii securiste. I-am spus mamei ca poate e un provocator.

Timp de trei zile nu m-a interesat decit sa merg la servici, unde, pentru indeplinirea planului, lucram ore suplimentare, asa ca plecam acasa dupa ora 17.

In 15 decembrie pe la ora 19 am trecut cu tramvaiul pe linga biserica pastorului Tokes (intre timp aflasem ca pe preotul de la TV il chema Tokes). Precizez ca si maica-mea mergea in timpul acesta la parohie, ca sa “protesteze”, prin aparitia ei, fata de regimul impus preotului. Am observat citeva zeci de oameni adunati si am hotarit sa cobor, chemindu-l si pe colegul meu, care a refuzat. Am mers spre parohie unde m-am intilnit cu prietenii mei, pletosi si rockeri, care discutau la coltul unde acum este un magazin. Pe partea unde se afla alimentara era un grup de oameni care se uita la noi. Deasupra farmaciei, de la un geam deschis, filma o camera video. Totul a fost calm pina cind o femeie ne-a dat luminari pe care le-am aprins si le-am pus la poarta de la intrarea in curtea parohiei. In tot acest timp provocatorii umblau printre noi, biete creaturi pe care le recunosteam dupa felul cum ni se adresau (”ce faci aici?”). I-am lamurit ca asteptam un transport de cartofi!!

Geamurile parohiei erau sparte, protejate cu placaj. Eram acolo oameni care formam un tablou pestrit: rockeri, crestini, tigani, oameni care discutau. Deodata o femeie a strigat: “il aresteaza pe fratele nostru, nu-l lasati sa-l ia!”. Atunci am hotarit sa vedem despre ce este vorba. Doi indivizi trageau un cetatean spre o masina (dacie combi neagra), sa-l bage in ea. Ne-am apropiat si am cerut lamuriri, deoarece cei care l-au “arestat” erau imbracati civil. Unul dintre ei avea par lung, mustata si palton pe el, celalalt era inalt, cu o caciula de iepure in cap, scurta de piele si cizme Otter. Cel care a cerut lamuriri era Iordanescu Stefan. Securistul cu caciula l-a intrebat pe Stefan cine este, acesta a spus ca este somer, securistul i-a cerut sa se legitimeze si a vrut sa puna mina pe Iordanescu. Acesta a ripostat lovindu-l, lumea l-a incercuit pe securist si l-a luat la bataie. Eu in acest timp i-am vorbit celuilalt securist, convingindu-l sa-i dea drumul omului arestat. Cel cu caciula primea o corectie pentru comportamentul sau, faza finalizindu-se cu intinderea individului bine sifonat pe linia de tramvai. Dupa citeva zeci de secunde din grupul de la alimentara au venit doua persoane care l-au ridicat. Nu uit nici acum privirea lui salbatica pe care loviturile i-au scos-o in vedere. A tinut sa precizeze ca ne vom mai intilni si ca va avea grija de noi. Noi am ris si l-am urcat pe cel pe care il eliberaseram intr-un tramvai. Eu am plecat pe jos cu un prieten, deghizat cu caciula acestuia, acoperit de ceilalti rockeri. In acest timp in tramvaie urcau securisti care ne cautau.

Declaratie Jinga Constantin: nascut la 5 februarie 1969 la Timisoara, student la Filologie (1989), impuscat in piept, grad 2 de invaliditate

Joi 14 decembrie 1989 aveam cursuri dupa-masa, de la ora 16. O colega care locuia in Calea Sagului ne-a intrebat daca am auzit ca “e revolutie in oras”, pentru ca ea, trecind prin Piata Maria, a observat ca la Biserica Reformata sint oameni adunati. Aceeasi colega a venit a doua zi, 15 decembrie, cu amanunte: stia ca e vorba de niste tulburari legate de “un popa ungur”, dar oamenii din tramvaiul cu care venise la scoala vorbeau despre “revolutie”.

In seara de 16 decembrie o prietena care era internata la spitalul de copii cu copilul ei bolnav mi-a telefonat spunindu-mi ca in oras au loc evenimente importante. Primele ei cuvinte, la telefon, au fost: “Mai, cred ca a venit clipa cea mare”. Mi-a spus ca strada e plina de camioane militare, ca dinspre Piata Maria se aud zgomote si oameni scandind “Libertate”, “Jos dictatura”, “Jos Ceausescu”.

Sursa: http://www.timisoara.com/timisoara/revoluti.htm