Eroii nu mor niciodata

Read more »

si ea bate, bate, bate…

Mitingul lui Ceauşescu se spărsese şi lumea începuse să vină la Universitate. La str. batiştei şi în zona rondului de la Universitate apăruseră forţele de ordine dispuse în cordoane: scutieri de la U.S.L.A., miliţieni şi civili care, de la o poştă, se vedea că sunt de la securitate. Pe la ora 16, am plecat spre Piaţa Romană, în zona unde se află acum restaurantul McDonald’s. Strada care ducea spre magazinul Eva era blocată de U.S.L.A. şi miliţie.

La un moment dat am auzit un ordin, s-a strigat ceva de genul „Acuma!”.Scutierii au început să se deplaseze spre noi lovind cu bastoanele în scutur. Au format un cordon în jurul nostru. Am încercat să fug. Cei de la U.S.L.A. s-au dat în lături şi o hoardă de miliţieni s-a năpustit asupra noastră. Câţiva civili au început să tragă în oameni din grupul nostru pe care apoi îi predau miliţienilor. Pe mine m-a prins un civil îmbrăcat cu o haină lungă, de culoare albastră. Aproape imediat m-au dat „în grija” unor miliţieni de la secţia 1. Am fost duşi la secţia 1, unde mai erau alte zeci de arestaţi înghesuiţi pe holuri şi prin birouri.

Am fost interogaţi, bătuţi. Noaptea am fost duşi la Miliţia Capitalei şi apoi la închisoarea Jilava. Aici a fost ceva de neînchipuit. Eram călcaţi în picioare. Un militar mă lovea cu cizmele în fluierul piciorului ameninţându-mă să spun tot ce ştiu despre capii revoltei. În timp ce eram bătut eram întrebat continuu cine este şeful meu şi ce am cu Ceauşescu, care are grijă de popor.

Dan Popescu, 40 ani

Bucuresti, 21 Decembrie 1989

Era trecut de ora 23. Fiind speriat, deoarece începuse să se tragă în plin, am fugit spre fântâna de la universitate. Lângă mine a venit un civil care, binevoitor, mi-a zis că are maşina parcată pe str. Ion Mincu, lângă Arhitectură, şi s-a oferit să mă ducă acasă. Am avut încredere în el. Ajunşi pe str. Academiei, l-am văzut făcând un semn altui civil.

A apărut un ofiţer de la Armată care m-a prins de mâini şi m-a tras spre gangul de la Odeon. Au venit încă doi miliţieni şi cred că un soldat care m-a luat la bătaie cu pumnii şi picioarele. Mă întrebau de ce nu îi las să doarmă liniştiţi şi ce mi-a făcut tovarăşul Ceauşescu de îl huidui atât. A apărut un colonel de armată care, după ce mi-a dat doi pumni, m-a întrebat la fel „Ce ai cu tovarăşul Ceauşescu? Partidul ţi-a dat casă, de mâncare, loc de muncă şi tu faci pe nebunu?” Norocul meu a fost că dinspre Universitate au început să vină şi alte grupuri de demonstranţi. Preocupaţi să prindă şi alţi protestatari, am fost lăsat în paza unui soldat şi am reuşit să fug adăpostindu-mă timp de trei ore în scara unui imobil din Pasajul Victoriei.

Dan Sandu, 55 ani, muncitor

”Tot in seara de 17 decembrie, sotii Lungu, impreuna cu fetita lor, Cristina, de numai doi ani, se intorceau spre casa dintr-o vizita.

La coltul strazii Negoiu s-au intalnit cu niste prieteni, oprindu-se sa comenteze evenimentele din oras. Dinspre Calea Girocului se auzeau focuri de arma si huruituri de tancuri. Dupa doar cateva secunde, fetita lor a cazut la pamant. N-au stiut ce se intampla, au zis ca pesemne i-o fi fost rau. Au luat-o in brate si atunci au vazut ca din coltul gurii ii curgea sange. Fusese impuscata in inima.

Fetita de numai doi ani a murit in drum spre spital.

In aceeasi seara, Gabriela Monica Tako, de zece ani, mergea spre casa in masina condusa de tatal ei. In zona Calea Republicii s-a tras asupra masinii, Gabriela fiind impuscata in coapsa dreapta.  Doua zile mai tarziu, fetita a murit in Spitalul de copii.”

Articolul complet: Formula-AS

Gazeta vă prezintă povestea unui tînăr rugbyst, Florin Butiri (20 de ani), omorît la Revoluţie. Nici pînă acum familia sa nu a aflat cine l-a ucis.

1104 morţi şi 3321 răniţi. Speranţa se lupta cu disperarea. Destinul a făcut ca printre eroii Revoluţiei din ‘89 să se numere şi zeci de sportivi. La fel ca toţi ceilalţi dispăruţi, au ceva în comun.

După 20 de ani întrebări fără răspuns, asasinii lor n-au fost niciodată prinşi sau măcar identificaţi. Gazeta vă prezintă astăzi cazul lui Florin Butiri, fost rugbyst la Rapid.

Avea 20 de ani şi plecase de acasă cu ideea fixă că prin prezenţa sa acolo se va schimba ceva. A ieşit în stradă să strige “Jos Ceauşescu” şi “Jos comunismul” pentru că aşa îi dicta conştiinţa. N-a murit accidental, ci a fost implicat trup şi suflet în sîngeroasele evenimente din decembrie. De 20 de ani, la fiecare sfîrşit de decembrie, rudele şi apropiaţii îl plîng acolo unde are la căpătîi o minge de rugby şi se întreabă cine le-a ucis copilul.

“Era un băiat ca bradul”
Florin Butiri juca flanker şi închidere. “La 1,96 m şi 100 de kilograme era un bărbat ca bradul. Pe stardă, fetele întorceau capul după el”, işi aminteşte sora sa, Ruxandra. Făcuse junioratul la Rapid Triumf şi după o scurtă perioadă la Hidrotehnica Focşani revenise la echipa de seniori a Rapidului, unde era coleg cu Bogdan Stan şi Petre Astafei, alţi doi martiri ai Revoluţiei. Pe 22 decembrie a fost în faţa CC-ului. S-a întors acasă noaptea, şi a doua zi, sîmbătă, 23 decembrie, a ieşit din nou în stradă. Read more »

Bogdan Şerban Stan avea 21 de ani în decembrie 1989. Era rugbyst şi juca aripă la Rapid. Mama sa a încercat să-i găsească singură pe cei care l-au împuşcat, dar n-a reuşit

De 20 de ani, Elena Băncilă, mama lui Bogdan Şerban Stan, un alt rugbyst omorît la Revoluţia din 89, caută adevărul. De atunci, singură într-un apartament din Militari, de pe strada “Erou Bogdan Şerban Stan”, femeia îşi tot aşteaptă acasă băiatul, de Crăciun.

Pe baricada de la Inter
Pe 21 decembrie 1989, Bogdan a mers la mitingul organizat de Ceauşescu. Apoi, împreună cu alţi tineri a plecat în Piaţa Universităţii. Noaptea de 21 spre 22 decembrie şi-a petrecut-o pe celebra baricadă de la Inter, printre gloanţe.

Bogdan a fost în prima linie. El a adus atunci,  în mijlocul pieţii, camionul pe care s-a clădit rezistenţa baricadei. Spre dimineaţă, Bogdan a ajuns acasă. “Mami, e nenorocire pe străzi! Au tras în noi, un băiat a fost împuşcat în braţele mele!“.

“Sînt mîndră de copilul meu, este un erou, un băiat care la 21 de ani a crezut în libertate!”
Elena Băncilă, mama lui Bogdan

“Dacă mor, să ai grijă de sora mea!”
După numai cîteva ore de somn, pe 22 decembrie, Bogdan s-a îmbrăcat în negru, în semn de doliu pentru cei morţi lîngă el cîteva ore mai devreme, şi a plecat la serviciu.  Ultimul dialog dintre mamă şi fiu e sfîşietor: “Promite-mi că vii acasă, că nu te mai duci nicăieri!”. “Mami, în viaţa fiecărui om există un tren! Trebuie să ştii cînd să-l prinzi, pentru mine acest tren este acum! Acum ori niciodată! E şansa vieţii mele! Dacă o să mor, să ai grijă de sora mea!“, a spus băiatul. Apoi, a sărutat-o. A fost ultima oară. Read more »

Gazeta încheie seria dezvăluirilor despre sportivii ucişi în Revoluţie cu povestea unui alt rugbyst, de la Energia. Cristi Toporan avea 22 de ani cînd a murit împuşcat în cap la Televiziune

“Cristi era un suflet mare. A murit lîngă mine”, povesteşte Nicu Zoe, fostă aripă în echipa de rugby de la Energia la sfîrşitul anilor ‘80. Este ultimul om care a vorbit cu Toporan, unul dintre miile de eroi anonimi ai Revoluţiei.

Visa la “națională”
Cristi Toporan era unul dintre jucătorii care promiteau enorm în rugbyul românesc. Cu un fizic impresionant, 1,90 m şi 90 de kilograme, juca linia a III-a. Voia să ajungă la echipa naţională. N-a mai apucat să-şi împlinească visul.

“Să scăpăm de comuniştii ăştia!”
De pe 21 decembrie, cînd Revoluţia a explodat şi la Bucureşti, Cristi n-a mai dat pe acasă. A fost peste tot, unde se putea da o mînă de ajutor, unde se putea ridica o baricadă împotriva comunismului.

Pe 23 decembrie s-a întîlnit la Televiziune cu un coleg de echipă, Nicu Zoe. Acesta îşi aminteşte: “Venise cu livretul militar şi cu buletinul, să poată lua o armă. Îmi tot spunea că vrea să ajute armata. “Vreau să scăpăm odată de comuniştii ăştia care ne-au nenorocit!”, repeta într-una. După ce a luat arma, au început nişte rafale de mitralieră groaznice. Am văzut cu coada ochilor, în timp ce încercam să mă feresc, cum a fost împuşcat. Dar în nebunia aceea n-am reuşit să-l mai găsesc”. Read more »

Cine uita nu merita.

Iar cine deja a uitat isi poate reaminti ce au suferit revolutionarii bucuresteni arestati de cadrele militare in perioada 21-22 Decembrie 1989.

Partea 2 si Partea 3.

Luni, 21 decembrie, ora 17, Piaţa Universităţii din Bucureşti, FLORI, LUMÂNĂRI, RESPECT, NEUITARE:

Traseul marşului reuneşte locurile importante unde au fost reprimaţi manifestanţii în seara de 21 Decembrie 1989: Piata Universităţii – Baricada de la Inter – Dalles – Grădiniţa (acum McDonald’s Romană) – Piaţa Romană – Calea Victoriei – Piaţa Revoluţiei – Sala Dalles.

După marş vă aşteptăm la concertul “Colinde pentru eroi”, la ora 19.00 la sala Dalles, cântă elevi ai liceelor Dinu Lipatti şi Constantin Brâncoveanu Read more »

Pe 21 decembrie 2008, circa 300 de oameni au mărşăluit pe străzile Bucureştiului, pentru a aminti de EROII Revoluţiei din 1989. Cuvintele mari nu-si au rostul, tot ce trebuie retinut e faptul ca daca vom continua sa ne aducem aminte de ei, EROII NU MOR NICIODATA!

Read more »

Acţiuni stradale de comemorare a eroilor Revoluţiei din 1989 vor avea loc şi în:
CLUJ - 21 DECEMBRIE ORA 10.00, din faţa hotelului Astoria
HUNEDOARA – 22 DECEMBRIE, ORA 11.00, la troiţa din Centrul vechi (între Primărie şi Catedrala Ortodoxă)
GALAŢI – 24 DECEMBRIE, ora 11, la monumentul martirilor revoluţionari din faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini”

Poze cu afişe şi alte însemne ale campaniei în diferite oraşe, realizate până pe 19 decembrie, găsiţi aici. În continuare aşteptăm poze din oraşele voastre, la eroii_nu_mor@yahoo.com .

Vezi şi:
21 decembrie, ora 17.00 – marş de comemorare în Bucureşti
17 decembrie – Timişoara nu şi-a uitat eroii

DRAPELUL COMUNIST ÎN FLĂCĂRI

Bucuresti Revolutionar este un serial ce prezinta episoade diverse din zilele bucurestene ale Revolutiei Romane cu scopul de a reda atmosfera si trairile oamenilor acelei perioade. Pentru o relatare riguroasa a evenimentelor, dati clic aici.

Bogdan Darzu a participat pe 21 decembrie 1989 la prima actiune de revolta recunoscuta “oficial” de represiunea comunista prin masurile dure adoptate. Iata declaratia acordata ulterior la Sectia Parchetelor Militare:

Am inceput sa cantam Desteapta-te romane

”La data de 21 decembrie 1989 ma aflam in zona dintre cofetaria Athenee Palace si Hotel Bucuresti. Aveam cu mine un steag rosu cu stema PCR, steag pe care l-am gasit sprijinit, inainte de a veni la Hotel Bucuresti pe gardul imobilului de pe strada Anastase Simu nr 3. Am incercat cu grupul de manifestanti sa strapungem barajul format de militieni pentru a ne deplasa spre mitingul CC-PCR. La un moment dat cand se auzea vocea lui Ceausescu la tribuna am inceput sa cantam Desteapta-te romane.

Am scos steagul PCR si i-am dat foc

O parte din cei aflati pe trotuare au venit pe carosabil alaturi de noi. Un tanar de 14-15 ani, facea fotografii si striga Jos Ceausescu. A urmat un schimb dur de replici cu militienii aflati la intersectia dintre Calea Victoriei si Calea Stirbei Vodă. Am scos steagul PCR si i-am dat foc de la o bricheta. In scurt timp, s-a intervenit in fortă. Au aparut scutierii si două masini de pompieri. A inceput bataia. Demonstrantii pasnici erau loviti cu scuturile si bastoanele. S-au facut arestari numeroase. S-a creat panica, fiecare fugea incotro putea. Militienii si scutierii erau pe urmele noastre.”

Sursa: Romulus Cristea – Revolutia 1989

Pe 21 decembrie vă invităm alături de noi pentru a comemora martirii Revoluţei din Decembrie 1989.

Marş cu întâlnire la ora 17.00 la fântâna de la Arhitectură / Piaţa Universităţii. Traseul marşului este Sala Dalles (staţionare 5 minute) – Piaţa Romană (staţionare 5 minute) – Bd. Dacia – Calea Victoriei – Piaţa Revoluţiei (staţionare 5 minute)

In decembrie 1989, eroii Revolutiei au iesit in strada facandu-ne un cadou insangerat: Libertatea. Acum este momentul ca noi sa iesim in strada, sa ne amintim si sa amintim celorlalti ca EROII NU MOR NICIODATA!

versuri si muzica Tudor Gheorghe

Primeste-i Doamne – n casa ta
Pe cei ce vin din Timisoara
Ei sunt ofranda cea mai grea
Pe care ti-o trimite tara.
Read more »