Eroii nu mor niciodata

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu pe 20 decembrie 1989:
“Am discutat aseară, am spus: luaţi măsuri, măsuri ferme … Dacă miliţia era înarmată trebuia să tragă … N-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru toate unităţile … Trebuia să-i omoare pe huligani…”

În decembrie 1989, când timişorenii s-au decis să pună capăt deceniilor de umilinţă şi minciună, Catedrala a fost un loc de îmbărbătare şi speranţă, dar şi un altar de jertfă. Nu întâmplător, în prima zi de confruntare deschisă cu forţele represive, grupuri de timişoreni, după primul atac al sediului Comitetului Judeţean P.C.R., s-au regrupat în Piaţa Maria şi de acolo au pornit, peste pod, la Catedrală, după orele 23, la îndemnul lui Sorin Oprea, mecanic la Electrometal Timişoara.[1] Atunci demonstranţii credeau cu justificată naivitate că în faţa Catedralei nu li se putea întâmpla nimic rău, locul având o semnificaţie aparte. Celor peste 1000 de demonstranţi, Sorin Oprea le-a cerut să revină mereu, în fiecare zi, inclusiv a doua zi, la orele 10, în faţa Catedralei, pentru că doar uniţi vor putea să facă faţă aparatului represiv mobilizat de conducerea centrală şi locală a partidului.

Realizând că numărul celor adunaţi era prea mic, demonstranţii au hotărât să pornească spre Complexul Studenţesc pentru a solicita participarea studenţilor. Între timp, o altă coloană venea de pe calea Buziaşului şi Girocului spre căminele studenţeşti. După ce s-au unit cele două coloane, Soprin Oprea urcat pe un bloc transformator le cerea demonstranţilor să meargă la Catedrală pentru a solicita sprijinul mitropolitului în vederea unui dialog cu autorităţile[2]. În drum spre Catedrală, toate panourile cu lozincile ceauşiste erau spulberate, iar din loc în loc manifestanţii turnau pe trotuare şi pe şosea păcură şi dădeau foc.       Read more »

”Tot in seara de 17 decembrie, sotii Lungu, impreuna cu fetita lor, Cristina, de numai doi ani, se intorceau spre casa dintr-o vizita.

La coltul strazii Negoiu s-au intalnit cu niste prieteni, oprindu-se sa comenteze evenimentele din oras. Dinspre Calea Girocului se auzeau focuri de arma si huruituri de tancuri. Dupa doar cateva secunde, fetita lor a cazut la pamant. N-au stiut ce se intampla, au zis ca pesemne i-o fi fost rau. Au luat-o in brate si atunci au vazut ca din coltul gurii ii curgea sange. Fusese impuscata in inima.

Fetita de numai doi ani a murit in drum spre spital.

In aceeasi seara, Gabriela Monica Tako, de zece ani, mergea spre casa in masina condusa de tatal ei. In zona Calea Republicii s-a tras asupra masinii, Gabriela fiind impuscata in coapsa dreapta.  Doua zile mai tarziu, fetita a murit in Spitalul de copii.”

Articolul complet: Formula-AS

Gazeta vă prezintă povestea unui tînăr rugbyst, Florin Butiri (20 de ani), omorît la Revoluţie. Nici pînă acum familia sa nu a aflat cine l-a ucis.

1104 morţi şi 3321 răniţi. Speranţa se lupta cu disperarea. Destinul a făcut ca printre eroii Revoluţiei din ‘89 să se numere şi zeci de sportivi. La fel ca toţi ceilalţi dispăruţi, au ceva în comun.

După 20 de ani întrebări fără răspuns, asasinii lor n-au fost niciodată prinşi sau măcar identificaţi. Gazeta vă prezintă astăzi cazul lui Florin Butiri, fost rugbyst la Rapid.

Avea 20 de ani şi plecase de acasă cu ideea fixă că prin prezenţa sa acolo se va schimba ceva. A ieşit în stradă să strige “Jos Ceauşescu” şi “Jos comunismul” pentru că aşa îi dicta conştiinţa. N-a murit accidental, ci a fost implicat trup şi suflet în sîngeroasele evenimente din decembrie. De 20 de ani, la fiecare sfîrşit de decembrie, rudele şi apropiaţii îl plîng acolo unde are la căpătîi o minge de rugby şi se întreabă cine le-a ucis copilul.

“Era un băiat ca bradul”
Florin Butiri juca flanker şi închidere. “La 1,96 m şi 100 de kilograme era un bărbat ca bradul. Pe stardă, fetele întorceau capul după el”, işi aminteşte sora sa, Ruxandra. Făcuse junioratul la Rapid Triumf şi după o scurtă perioadă la Hidrotehnica Focşani revenise la echipa de seniori a Rapidului, unde era coleg cu Bogdan Stan şi Petre Astafei, alţi doi martiri ai Revoluţiei. Pe 22 decembrie a fost în faţa CC-ului. S-a întors acasă noaptea, şi a doua zi, sîmbătă, 23 decembrie, a ieşit din nou în stradă. Read more »

Petre Astafei, fratele atletei Alina Astafei, era rugbyst şi juca aripă la Rapid. Era proaspăt însurat şi nu împlinise 23 de ani cînd a fost omorît la Revoluţia din ‘89

La 20 de ani de la tragedie, Caterina Astafei (67 de ani) îşi plînge încă fiul. Petre era rugbyst la Rapid. Juca aripă.

Nu făcuse 23 de ani cînd a fost împuşcat. “Era vineri, 22 decembrie. Înainte cu o zi, îl implorasem pe Petre să nu meargă în Piaţa Revoluţiei.

Dar nu m-a ascultat!”, îşi aminteşte cu tristeţe mama rugbystului. Read more »

Bogdan Şerban Stan avea 21 de ani în decembrie 1989. Era rugbyst şi juca aripă la Rapid. Mama sa a încercat să-i găsească singură pe cei care l-au împuşcat, dar n-a reuşit

De 20 de ani, Elena Băncilă, mama lui Bogdan Şerban Stan, un alt rugbyst omorît la Revoluţia din 89, caută adevărul. De atunci, singură într-un apartament din Militari, de pe strada “Erou Bogdan Şerban Stan”, femeia îşi tot aşteaptă acasă băiatul, de Crăciun.

Pe baricada de la Inter
Pe 21 decembrie 1989, Bogdan a mers la mitingul organizat de Ceauşescu. Apoi, împreună cu alţi tineri a plecat în Piaţa Universităţii. Noaptea de 21 spre 22 decembrie şi-a petrecut-o pe celebra baricadă de la Inter, printre gloanţe.

Bogdan a fost în prima linie. El a adus atunci,  în mijlocul pieţii, camionul pe care s-a clădit rezistenţa baricadei. Spre dimineaţă, Bogdan a ajuns acasă. “Mami, e nenorocire pe străzi! Au tras în noi, un băiat a fost împuşcat în braţele mele!“.

“Sînt mîndră de copilul meu, este un erou, un băiat care la 21 de ani a crezut în libertate!”
Elena Băncilă, mama lui Bogdan

“Dacă mor, să ai grijă de sora mea!”
După numai cîteva ore de somn, pe 22 decembrie, Bogdan s-a îmbrăcat în negru, în semn de doliu pentru cei morţi lîngă el cîteva ore mai devreme, şi a plecat la serviciu.  Ultimul dialog dintre mamă şi fiu e sfîşietor: “Promite-mi că vii acasă, că nu te mai duci nicăieri!”. “Mami, în viaţa fiecărui om există un tren! Trebuie să ştii cînd să-l prinzi, pentru mine acest tren este acum! Acum ori niciodată! E şansa vieţii mele! Dacă o să mor, să ai grijă de sora mea!“, a spus băiatul. Apoi, a sărutat-o. A fost ultima oară. Read more »

Gazeta încheie seria dezvăluirilor despre sportivii ucişi în Revoluţie cu povestea unui alt rugbyst, de la Energia. Cristi Toporan avea 22 de ani cînd a murit împuşcat în cap la Televiziune

“Cristi era un suflet mare. A murit lîngă mine”, povesteşte Nicu Zoe, fostă aripă în echipa de rugby de la Energia la sfîrşitul anilor ‘80. Este ultimul om care a vorbit cu Toporan, unul dintre miile de eroi anonimi ai Revoluţiei.

Visa la “națională”
Cristi Toporan era unul dintre jucătorii care promiteau enorm în rugbyul românesc. Cu un fizic impresionant, 1,90 m şi 90 de kilograme, juca linia a III-a. Voia să ajungă la echipa naţională. N-a mai apucat să-şi împlinească visul.

“Să scăpăm de comuniştii ăştia!”
De pe 21 decembrie, cînd Revoluţia a explodat şi la Bucureşti, Cristi n-a mai dat pe acasă. A fost peste tot, unde se putea da o mînă de ajutor, unde se putea ridica o baricadă împotriva comunismului.

Pe 23 decembrie s-a întîlnit la Televiziune cu un coleg de echipă, Nicu Zoe. Acesta îşi aminteşte: “Venise cu livretul militar şi cu buletinul, să poată lua o armă. Îmi tot spunea că vrea să ajute armata. “Vreau să scăpăm odată de comuniştii ăştia care ne-au nenorocit!”, repeta într-una. După ce a luat arma, au început nişte rafale de mitralieră groaznice. Am văzut cu coada ochilor, în timp ce încercam să mă feresc, cum a fost împuşcat. Dar în nebunia aceea n-am reuşit să-l mai găsesc”. Read more »

Cine uita nu merita.

Iar cine deja a uitat isi poate reaminti ce au suferit revolutionarii bucuresteni arestati de cadrele militare in perioada 21-22 Decembrie 1989.

Partea 2 si Partea 3.

CE AI CU TOVARĂŞUL CEAUŞESCU?

Bucuresti Revolutionar este un serial ce prezinta episoade diverse din zilele bucurestene ale Revolutiei Romane cu scopul de a reda atmosfera si trairile oamenilor acelei perioade. Pentru o relatare riguroasa a evenimentelor, dati clic aici.

Dan Sandu, 55 de ani, a participat la manifestatiile din Bucuresti. In seara lui 21 decembrie se afla in zona centrala.

Un securist civil l-a dat pe mana militiei

”Era trecut de ora 23. Fiind speriat, deoarece incepuse sa se traga in plin, am fugit spre fantana de la Universitate. Langa mine a venit un civil care, binevoitor, mi-a zis ca are masina parcata pe strada Ion Mincu, langa Arhitectura si s-a oferit sa ma duca acasa. Am avut incredere in el. Ajunsi pe strada Academiei, l-am vazut facand semn unui alt civil. A aparut un ofiter de la armata care m-a prins de maini si m-a tras spre gangul de la Odeon. Au venit inca doi militieni si cred ca un soldat care m-au luat la bataie cu pumnii si picioarele. Read more »

Dupa  masacrul din 17 decembrie, sotii Ceausescu s-au trezit, in sfarsti.
Ce s-a intamplat in Timisoara trebuia ascuns repede, orice urma a unei revolte trebuia distrusa. Interesant ca in toata megalomania lor niciodata nu s-au gandit ca oamenii din Timisoara nu vor renunta. S-au inselat crezand ca amenintarile, perchizitiile, arestarile si crimele comuniste mai pot speria dorinta de libertate si de victorie din Timisoara.

Un prim pas: “asedierea” Timisoarei
“In data de 19 decembrie 1989, pe Aeroportul Timisoara au aterizat opt avioane de tip AN-24. Din cele opt aparate de zbor, au fost debarcati 300 de parasutisti, sositi la ordin din unitatea militara speciala de la Caracal. Militarii fusesera prelucrati ca la Timisoara actioneaza huligani, iredentisti, betivi.
Colonelul Ilie Gurschi, fost ofiter superior in unitatea militara de la Caracal, isi aminteste: “S-a luat legatura cu niste oficiali din cazarma de pe Lipovei (Divizia de Aparare Antiaeriana) si de la Brigada de Graniceri. Nici nu ne gandeam ca pe strazi se afla populatia Timisoarei.

Si noi eram hotarati sa ne indeplinim misiunea primita: Cine incalca legea, cine ataca, sa moara.

Read more »

DRAPELUL COMUNIST ÎN FLĂCĂRI

Bucuresti Revolutionar este un serial ce prezinta episoade diverse din zilele bucurestene ale Revolutiei Romane cu scopul de a reda atmosfera si trairile oamenilor acelei perioade. Pentru o relatare riguroasa a evenimentelor, dati clic aici.

Bogdan Darzu a participat pe 21 decembrie 1989 la prima actiune de revolta recunoscuta “oficial” de represiunea comunista prin masurile dure adoptate. Iata declaratia acordata ulterior la Sectia Parchetelor Militare:

Am inceput sa cantam Desteapta-te romane

”La data de 21 decembrie 1989 ma aflam in zona dintre cofetaria Athenee Palace si Hotel Bucuresti. Aveam cu mine un steag rosu cu stema PCR, steag pe care l-am gasit sprijinit, inainte de a veni la Hotel Bucuresti pe gardul imobilului de pe strada Anastase Simu nr 3. Am incercat cu grupul de manifestanti sa strapungem barajul format de militieni pentru a ne deplasa spre mitingul CC-PCR. La un moment dat cand se auzea vocea lui Ceausescu la tribuna am inceput sa cantam Desteapta-te romane.

Am scos steagul PCR si i-am dat foc

O parte din cei aflati pe trotuare au venit pe carosabil alaturi de noi. Un tanar de 14-15 ani, facea fotografii si striga Jos Ceausescu. A urmat un schimb dur de replici cu militienii aflati la intersectia dintre Calea Victoriei si Calea Stirbei Vodă. Am scos steagul PCR si i-am dat foc de la o bricheta. In scurt timp, s-a intervenit in fortă. Au aparut scutierii si două masini de pompieri. A inceput bataia. Demonstrantii pasnici erau loviti cu scuturile si bastoanele. S-au facut arestari numeroase. S-a creat panica, fiecare fugea incotro putea. Militienii si scutierii erau pe urmele noastre.”

Sursa: Romulus Cristea – Revolutia 1989

DE CE VREŢI, MĂ, DEMOCRAŢIE?

Bucuresti Revolutionar este un serial ce prezinta episoade diverse din zilele bucurestene ale Revolutiei Romane cu scopul de a reda atmosfera si trairile oamenilor acelei perioade. Pentru o relatare riguroasa a evenimentelor, dati clic aici.

Traian Vasu, 62 de ani, a fost arestat in 21 decembrie 1989. Nu se afla singur în Piata Universitatii, la baricada, ci împreuna cu Geta Vasu, fiica de 13 ani, eleva. Ambii au fost desfigurati in bataie, încarcerati la Jilava, dupa un tranzit la Militia Capitalei.
Iata ce a trait:

De pe TAB-uri se executa foc automat

„La Universitate începuse sa se traga spre manifestansi, era aproape de miezul noptii. Eram împinsi de fortele de ordine si ne-am deplasat spre scarile de la Teatrul National. Militienii erau cei pe care eu i-am vazut executand foc. Ne-am grabit spre gura de metrou. De pe TAB-uri se executa foc automat. Read more »

“De cate ori omu-n sus va privi,
Pana cerul sa-l vada-ndeajuns?
Si cate urechi necesare-i vor fi,
Ca s-auda al lumilor plans?”

(Florian Pittis – Vanare de vant)

E greu acum sa ne mai amintestim atmosfera de atunci…mai ales daca din diferite motive nu am fost implicati. Sa ne gandim numai ca proteste, interventii in forta ale jandarmilor, gaza lacrimogene si bastoane sunt si astazi. Si ni se pare ca e dureros, prea multa violenta si prea multa rebeliune.

Dar nu am auzit nici o impuscatura, nici un prieten nu a cazut secerat langa noi, nici o balta de sange in care sa cadem, nici o femeie care isi cauta sotul disperata … nici macar un tricolor nu se vede…ca ATUNCI, in ‘89

Declaratie Hofman Costel-Viorel:nascut in 2 mai 1965 in comuna Boianu Mare (jud. Bihor), instalator ICRAL in 1989, pensionat grad 3 de invaliditate (1995), impuscat in picioare

In 17 decembrie 1989 stateam acasa (str. Balta Verde) cu sotia care era insarcinata in luna a noua. Auzisem impuscaturi si elicopterele care circulau, dar nu stiam exact ce se intimpla. Pe la orele 18,30-19 au sosit la mine nepoatele Cindea Angelica si Cindea Rodica cu prietenii lor si mi-au zis ce se intimpla in centru (ca se trage, sint manifestatii impotriva comunismului). Read more »

În 17 decembrie 1989 George Ardelean a dat telefon la Întreprinderea de Anvelope din Turnu Severin, pentru a explica ce se întîmplă la Timişoara, a anunţa că nu va veni la serviciu lunea şi a cere conducerii întreprinderii să-şi folosească relaţiile ca să convingă conducerea de la Bucureşti să înceteze represiunea. Apelul telefonic s-a făcut din apartamentul domnului Ardelean de pe strada Negoiu (azi strada Surorile Caceu), relativ aproape de zona de luptă din Calea Girocului. În timpul convorbirii se aud pe geam împuşcături şi unele glasuri ale oamenilor de pe stradă. Buzulică era directorul Întreprinderii de Anvelope din Turnu Severin iar Drăgulici (cel cu care s-a discutat pînă la urmă) secretarul de partid al întreprinderii.

Convorbire telefonica Timisoara – Turnu Severin

Declaratie  Orban Traian: nascut in 20 februarie 1944 la Petrosani (jud. Hunedoara), impuscat in piciorul sting, medic veterinar (1989), acum pensionat cu grad 2 de invaliditate. Membru in Comitetul National al Aliantei Civice, presedinte al Asociatiei “Memorialul Revolutiei”.

In dimineata de 17 decembrie eram la tara in comuna Tormac, unde lucram. Am aflat despre manifestatiile anticeausiste din Timisoara. Procurorul Pompiliu Stanciu (ginerele presedintelui de C.A.P.) care era acasa in comuna a primit telefon sa se prezinte urgent la serviciu, la Timisoara. M-am rugat de el sa ma duca si pe mine cu masina. Read more »

Dupa noaptea agitata din 15 decembrie, pe 16 in Timisoara se vorbea deja de o revolta. S-a discutat mult asupra rolului jucat de pastorul Tokes in izbucnirea revolutiei din Timisoara. Daca a fost un pion strategic amplasat, daca a fost doar un preot care isi respecta principiile religioase sau daca a fost, in final, “tapul ispasitor”.
La intrebarea : de ce timisorenii au sarit atat de categoric in apararea unui preot de alta religie ar putea aparea mai multe raspunsuri. Poate istoria locului, incepand cu 1716, poate ideea de a protesta impotriva securitatii.
La intrebarea: de ce in Timisoara si nu in alt oras? Raspunsul: Masa rotunda despre revolutia din 1989 organizata de ALTAR(Asociaţia Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie)

Declaratie: Kali Adrian Matei: nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), impuscat in spate

In 16 decembrie am mers la serviciu. Aici pe ascuns se vorbea de colegele mele, in limba maghiara, despre evenimente.

Pe la ora 17 am luat-o singur spre “Maria”. Acolo numarul celor adunati era in crestere, cred ca erau aproape 200 de oameni. Am stat si la un moment dat am hotarit sa intram la pastor. Interesant ca umblau zvonuri ca Tokes era retinut de securistii care erau in casa, ca nu-i bine sa intram etc.
Am intrat in hol si am batut la usa la care credeam ca sta pastorul, dar cineva ne-a spus ca usa aceea e a bisericii. In fata usii pastorului s-a postat un tip, bine aburit, care sustinea ca-l apara pe pastor. Il stiam ca lucra la Electromotor. Read more »

De prea multe ori, s-au creat prea multe intrigi si scenarii in ceea ce priveste revolutia in Timisoara. Diversi critici de istorie fac prea multe speculatii si evita cu prea mare lejeritate adevarul.

Prea multa confuzie si prea multi oameni debusolati. Poate din cauza ca nu am avut prea mult timp sa ii privim in ochi pe cei care au avut curaj sa protesteze. Avem timp sa ne trezim, insa, totusi, nu prea mult… Read more »